Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sarbatori’

Read Full Post »

Vă aşteptăm acasă, la Hundorf,

La întâlnirea neamurilor, a prietenilor şi a artiştilor, la umbra Armidenului

Pe de o parte, artiştii populari de pe Valea Târnavei îşi dau întâlnire cu actori, muzicieni, fotografi, artişti plastici dintre care unii au fost şi au stat la Hundorf, alţii vin acum pentru prima dată.

Spunem de pe acum bun venit tuturor celor de-acasă, tuturor care se re-întorc acasă, celor care vin pentru prima dată şi sperăm să se simtă acasă.

Îi ivităm pe toţi să ne bucurăm de cîntecele satelor noastre, să încigă jocul şi să se lase invadaţi de toate frumuseţile şi bunătăţile prezente la standurile cu vânzare. Căci sunt destule ! de la arta manuală cu ii populare şi alte cele, la icoane pe sticlă, împletituri şi – atenţie ! – arcuri tradiţionale cu demonstraţie !,  până la produsele locului – brânzeturi, miere şi vedeta noastră LICHIUL.

Întâlnirie de la Hundorf sunt organizate de Asociaţia „Acasă la Hundorf” şi Primăria comunei Viişoara, în parteneriat cu Şcoala Generală din Viişoara şi Consistoriul Evanghelic Sighişoaa.

Finanţarea evementului este asigurată de Consiliul Local Viişoara.

Click pe foto pentru toate detaliile evenimentului.

pliant

Read Full Post »

Iata fotografiile Intalnirilor din Hundorf, din ziua de Rusalii, prima parte a evenimentului nostru.

Read Full Post »

Când, după o săptămână de la terminarea evenimentului din Hundorf, m-am întâlnit cu Mircea (Cycling România) şi-am început să-i povestes una-alta, m-a surprins spunandu-mi că el şi mulţi alţii ştiu tot. De pe facebook.

De fapt, ce s-a întâmplat ?
Totul a pornit de la rezidenţele de-Acasă la Hundorf.
Sejururile şi apoi atelierele susţinute de Cătălin Oprea, de Dana Cernat (Idei cusute), de Irina Stelea, venirile Ştefanei Popa cu al său Incubator 107, dar şi cele ale lui Mircea Crisbăşan de la Cycling România au accentuat starea de-Acasă. Cu toţii au devenit prietenii şi copiii Hundorfului. Au cunoscut oamenii, ei s-au deschis, erau bucuroşi de oaspeţi, îi aşteptau, întrebau de ei, se conversau la telefon, au lucrat cu copiii, era o bucurie fiecare vedere.
Şi fiecare întâlnire mai însemna ceva: fotografii, înregistrări, discuţii.
Şi-aveam atâta material acasă ! Atâta material despre Hundorf şi cu Hundorf, văzut altfel.
Era bine ca oamenii de-acolo să se vadă ei pe ei înşişi altfel.
Acasă să iasă la iveală.

Acesta a fost începutul.
După care, lucrurile au curs.
Cu tot acest bagaj am început să vorbesc.
Întâi am scris domnului Fărcaş şi Şcolii Generale din Viişoara, dar şi lui Ovidiu Stoica de la Primărie. Şi le-am propus un proiect şi implicarea oamenilor. Un proiect care să înceapă de Rusalii, de sâmbata Rusaliilor chiar, atunci când satul se pregătea de sărbătoare. Băieţii se duceau după Armindeni şi fetele făceau cununile. Finalul evenimentului să fie peste o săptămână, cu vernisajul unei expoziţii de fotografie şi un spectacol la care să participe şi artiştii din sat şi artiştii rezidenţelor de-Acasă.
N-au zis nu.

Şi-apoi ne-am văzut şi am făcut echipa. Şi echipa a venit cu propuneri. Şi s-au pus pe treabă.
Şi a ieşit ! Aşa cum era în mintea mea şi în aşteptările noastre.
Un eveniment al unei comunităţi dornice, setoasă de ea însăşi, dar care are nevoie în continuare de curaj. Mult curaj !

Ce a fost ?
De duminica Rusaliilor au pregătit coliba. Coliba cântecului şi jocului din Hundorf ce mai exista doar în amintire. Coliba la care se adunau toţi şi jucau de Rusalii., Coliba de Armindeni.
Apoi s-au reunit şi-au pregătit grupul folcloric Doina Hundorfului. Şi-au cântat melodiile noastre, melodiile pe care le murmuram şi noi odata cu ei ţinând isonul.
Copiii, reuniţi într-un alt grup, au jucat celebrul Baraboi şi Purtata fetelor.

Timp de o săptămână, între cele două spectacole, au fost întâlniri cu copiii. Dan Ramf de la Mediaş a ţinut un atelier despre memorie şi curaj, copiii şi-au definitivat ramele, au participat la pregătirea expoziţiei şi au început să afle de ce AŞA DA şi AŞA NU pentru arhitectura rurală.

Şi peste o săptămână ne-am adunat în Biserica Evanghelică. Am cerut voie lui Hanţi şi Consistoriului Evanghelic din Sighişoara să intrăm în Biserica din Hundorf, monument istoric de secol 17.
Şi biserica a gemut de lume. A fost plină ochi. Aşa cum o păstrau ochii sufletului meu atunci când ascultam aici, copil fiind, concertele de orgă. Mi-a părut rău că n-au fost şi saşii noştri acasă. Ar fi fost mândri.

Şi-a început spectacolul în Biserică.
Cătălin Oprea a susţinut un moment de poezie şi le-a vorbit hundorfenilor ca unul de-al lor.
Am continuat cu trei filme după înregistrările făcute cu oamenii satului. Două dintre înregistrări au fost făcute de Dana Cernat – unul cu războiul de ţesut (o minunăţie !) şi altul cu patru tuşici ce vorbeau de Hundorf – un sat care, mai demult, nu era altul ca el pe Târnăvi !
Al treilea film a fost făcut după înregistrarea profesorului Dan Ramf, cu baba Văsălică, veteranul nostru de răboi în viaţă, singurul rămas, într-un proiect foarte ambiţios al profesorului din Mediaş.

Ştefana Popa şi Incubator 107 s-au adus pe Valentin Astănculesei care a ţinut un concert. Aveam emoţii, recunosc. În Hundorf, în Biserica Evanghelică să se cânte muzică clasică. Dar, Doamne ! – s-a aplaudat pe Mozart !
Mă uitam la Valentin şi amândoi eram verzi şi cu pielea ieşită de pe oase ! Nu ne venea să credem !

Am continuat spectacolul afară.
Care, de fapt, a început dimineaţa devreme, atunci când s-a montat expoziţia.
Veneau hundorfenii şi se uitau la poze şi nu le venea să creadă ! Mişunau prin curtea bisericii, se strigau unii pe alţii, comentau , se găseau, se arătau şi se descopereau de parcă s-ar fi văzut pentru prima dată !
Şi copiii au avut expoziţia lor.
Cu fotografiile făcute de ei, cu micile lor poveşti, cu ramele făcute de ei şi cusăturile fetelor după crucile caselor din Hundorf

Şi-aici, la umbră, Doina Hundorfului, Baraboiul şi Purtata fetelor au mai încins o dată oamenii, mai ales pe oaspeţii şi prietenii noştri, prefaţând la grand finale:
Lichiul, cel mai bun dulce de Hundorf pregătit cu o zi înainte de femeile din sat în cuptor. Lichiul – vedeta noastră, împreună cu pancovele a încheiat Întâlnirea noastră care a început după-amiaza la ora 15.00 şi s-a încheiat seara la 20.00.

O întâlnire marca Acasă la Hundorf.

În postările următoare, în serial, fotografii de la Întâlniri în Hundorf.

Read Full Post »

Un alt moment lung a fost cel al plimbării cu căruţele pe coamele dealurilor din Hundorf. Călăuze au fost Traian şi cu Dănuţ, căci ei ştiu potecile, dealurile, numele, poveştile.

Iar Ştefana şi ai săi au fost meşterii fotografiilor.

Imaginile spun tot despre plimbarea care a pornit din faţa casei, cu toate pregătelile ei şi în căutătura lungă a sătenilor care se uitau după drumeţi.

Sfârşitul a fost unul pe care, din păcate,  imaginea nu l-a consemnat decât parţial. După întoarcerea tuturor, numai Octav a fost cel care a rămas pe dealuri, căci el a preferat o plimbare singuratică şi o intoarcere plină de noroaie, însoţit de un băţ căt caru’ mare …

A fost într-o zi de iarnă cu soare …

Read Full Post »

Simona este prima care a scris despre tabăra noastră de la Hundorf.

Cu îngăduinţa ei,  postez textul şi o selecţie din fotografiile Simonei, în special cele legate de instantaneele cu lumina aceea; căci Simona a fost cea care se trezea dis de dimineată ca să se ducă pe deal pentru fotografii.

În următoarele postări, fotografiile vor fi jurnalul evenimentelor.

„Prima data am ajuns in Viisoara intamplator. Iesisem la o plimbare cu motocicleta. De fapt era prima plimbare cu motocicleta mea Yamaha. Emotiile si bucuria au fost intrerupte de norii negrii care nu s-au lasat induiosati de chiuitul meu din casca si au inceput sa toarne cu galeata. Lucian imi face semn sa opresc. Zis si facut. Am oprit motorul si m-am strecurat sub o streasina, pe scarile unei case ingrijite, undeva la marginea drumului. Mi-am scos casca si asteptam linistita sa se potoleasca ploaia care-mi facea inima cat un purice la gandul ca drumul spre casa nu-l voi face pe asfalt uscat…..

A doua oara am ajuns in Viisoara pentru a fi aproape de firescul unei vieti simple, departe de telefon si de stress. Imi doream nespus de mult sa invat sa pregatesc cozonaci si sa ascult colinzi de Hundorf. Totul mi se parea atat de special incat am pus aproape de mine, o brosura cu colinde si caietul de retete, nu care cumva sa plec fara ele. Auzisem ca Maria Morar, organizeaza acasa la Hundorf/Viisoara, o minivacanta cu sarbatori de poveste si colinzi. Numaram zilele ca sa ajung cat mai repede intr-un loc despre care stiam dinainte ca-mi va ramane la suflet. Zilele au trecut repede. Nu am ajuns cu noaptea-n cap ci numai bine cat sa fac o plimbare pe hotarele Hundorfului. Casa de la numarul 441, a Mariei Morar, statea semeata sub delusorul unde biserica se inalta de drag si frumos.

Maria ne-a intampinat foarte vesela, pe mine si Orsi, prietena mea. Parca o aud si acum strigand: Aaaaa Simona, ati ajuns? Casa este semeata atat pe dinafara cat si pe dinauntru. Tot, absolut tot este autentic, frumos si bine pastrat. Caldura casei mi-a amintit de parinti, dar am lasat dorul pe mai tarziu cand aveam sa ma intorc acasa si sa o sun pe mama. Seara ne-au colindat copiii, iar batranii satului ne-au povestit despre vietile lor si despre istoria satului. Asa ca am cantat, am povestit, am gustat din bunatatile de cozonaci si lichiu, atat de gustosi incat si acum imi este pofta….am baut sirop de soc si vin de casa, dar mai ales ne-am imprietenit, ne-am apropiat, iar acum suntem o familie mare care se pregateste sa intampine si alte sarbatori tot cu dichis si voie buna. Cat despre cozonaci, aici e aici…faina alba ca zapada, laptele proaspat de la vacutele din sat, oua si mainile dibace ale Mariei, au framantat un aluat atat de pufos ca-ti era mai mare dragul sa-l rasucesti, pe un prospop tesut in casa, cu nuci, cacao si stafide. Am fotografiat cat am putut iar in caietul meu de retete voi pune o poza care va fi mai pretioasa decat oricare alta poza cu cozonaci.

In dimineata dinaintea plecarii am vazut cum rasare soarele la Viisoara. Lumina blanda, bucura tot ce este viu, iar in bucuria lor cocosii sunt cei zgomotosi. Eram la rasarit in varful dealului. Faceam fotografii. Dintr-o data am auzit clopotul de la biserica de langa casa Mariei. In acea dimineata am simtit ca locul acesta este un colt de Rai. Lumina de la rasarit si clopotul bisericii au dat timpului o masura liturgica, umplandu-l de rost. M-am oprit o clipa si I-am multumit lui Dumnezeu pentru tot.

Voi reveni la Viisoara, caci dorul nu se vrea a sta departe de Maria, de tusica Maria, de Teo, de Miaunica…..

 

Cu pretuire,

Simona

Read Full Post »

01

2 3 4 5 6 7

Read Full Post »