Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘dupa sarbatori’

M-am tot gândit cum să fac cu multele fotografii, primite şi de la Ştefana, şi de la Simona, dar făcute şi de Teo şi Virgil. Aşa am ajuns la jurnalul de fotografie a unor momente mari.

Înainte de toate – întîlnirea de colinzi şi poveşti, împreună – copii şi bătrâni. Colinzi ca la Hundorf, începute de copiii veniţi cu Sorina – învăţătoarea lor, care n-a uitat să vină cu „clopoţălul” copilăriei noastre. Un clopoţel din bronz masiv, lucrat manual, ce aduce mai mult a clopot decât a clopoţel.

Acasă, îi aşteptam noi – musafirii noştri, împreună cu cei vârstnici – unchiul şi cu tuşica Vivi – învăţătorii satului de-o viaţă, prin mâna cărora au trecut generaţii, Baba Văsălică – cel mai vârstnic din sat, are 93 de ani, e de vârsta tatii, iar eu pe tata nu-l mai am de 20 de ani. Baba Văsălică a venit cu tuşica Mărioara şi cu Mărioara, fiica ei, tot învăţătoare, dar şi cu Lala Saftă şi cu tuşica Maria, cea mai apropiată de noi şi cu casa şi cu bunăvoinţa, şi cu primirea.

Acum putem gusta din nou, cu memoria afectivă, zilele de sărbătoare. Dar şi de încurajare pentru că, de când mă ştiu, la mine funcţionează întoarcerea Acasă. Ca să mă pot retrage, să mă pot încuraja, să pot merge mai departe.

DSCF6138 DSCF6085 DSCF6088 DSCF6091 DSCF6093 DSCF6097 DSCF6098 DSCF6099 DSCF6101 DSCF6103 DSCF6113 DSCF6134 DSCF6135 DSCF6136 DSCF6137 _DSC0261 _DSC0241 _DSC0256

Read Full Post »

Am rămas în urmă cu scrisul ! Mult de tot !

Şi asta pentru că ultima perioadă – a sfârşitului de an 2013, mai ales – a fost niţel cam aglomerată cu ideea de tabere şi cu taberele.

Micile tabere de ţară (să-mi fie cu iertare, dar acum n-am un termen mai potrivit), ca la ţară !

Ce s-a întâmplat de fapt:

Înainte de orice – pregătirea taberelor mi-a pricinuit întâlnirea cu multă lume. Şi asta a fost foarte frumos, pentru că mă bucură tot ce înseamnă comunitate şi comunicare.

Apoi, evident, au fost taberele însele, lucru care a însemnat alte întâlniri. Şi cu cei care au venit în tabără, dar şi cu oameni ai satului. Şi a mai însemnat pentru noi un fel de test de gazdă. E tare bine să testezi şi să vezi cum şi cât poţi să întinzi coarda.

Acum, taberele astea – pe care le-am lansat pentru sărbătorile de iarnă – au mai însemnat ceva care e destul de important pentru mine, cel puţin.

Anume faptul că sunt oameni care doresc să vină acolo. Asta e un lucru bun.

Însă, pe de altă parte, sunt oameni cu care te întâlneşti şi oameni cu care nu te întâlneşti. Asta e un lucru firesc.

Căutarea e locul comun care pricinuieşte întâlnirile. Cel puţin asta am înţeles eu de la cei care vin. Ori tocmai CĂUTAREA e cheia pentru care funcţionează Acasă la Hundorf. Acolo, într-o casă de ţăran, printre ţărani, fără nci un fel de pretenţii. Adică să te duci pe deal şi să-ţi vină o idee. Să stai în curte şi să te joci,  sau să asculţi colinde pe viu sau alte poveşti. Sau să te umpli de noroiaie pe bocanci şi-apoi să ţi-i laşi la ger ! Sau mai ştiu eu ce !

Fiecare din noi căutăm ceva care să ne apropie de adevărurile noastre şi ale altora.

Poate pentru că cele esenţiale sunt simple.

Pe asta m-am bazat eu când am tot visat la Acasă la Hundorf.

 Pe de altă parte, c um faci cu neîntâlnirile ?

Păi, cum să faci. Le laşi să treacă pentru că sunt fireşti, şi cauţi mai departe un ochi al minţii pe care să-l trezeşti.

Revenind la scris şi la postări – urmează să pun imagini din tabără şi urmează să pun imagini de la atelierul Dănuţei, care s-a întâmplat în vară.

Semne de bun augur pentru debutul acestui an.

Read Full Post »