Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘artisti vizuali’

În perioada 15 iulie – 20 august, la Hundorf are loc proiectul „Şcoala de Vara, Acasă”, care înseamnă rezidenţe artistice, dar şi Colonia artiştilor, la final. Un eveniment public de prezentare a rezultatelor.

În toată această perioadă în Hundorf vor fi tineri artişti profesionişti – pictori, graficieni, scenarişti, traineri de artă socială, dar şi artişti consacraţi, profesori la şcoli de teatru şi artă, precum şi alţi invitaţi pentru evenimentul final.

Tema din acest an este: ACASĂ: locuri, oameni, întâmplări, poveşti.

După înscriere, în perioada 15 iulie – 17 august au loc rezidenţele artistice, cu participarea tinerilor de la universităţile de artă din Bucureşti, Iaşi, Cluj, dar şi a unor artişti de artă socială din SUA, Austria, Italia.

Fiecare rezidenţă începe cu întâlnirea tinerilor cu reprezentanţii Şcolii pentru impuls şi formă, urmată apoi de perioada de creaţie. Artiştii sunt invitaţi să descopere oameni, locuri, poveşti, întâmplări, să lucreze în spaţii departe de vuietul citadin, să aibă timp să asculte, să facă un pas îndărătul malaxorului cotidian şi să se îndrepte spre ei şi spre arta lor.

Şcola de vară de Acasă îşi doreşte să îndrume tinerii artiştii pe drumul de la consistenţa personajului şi a gândului la forma artistică, indiferent că ea se cheamă pictură, grafică, happening, literatură.

Cei care vor fi aproape de tinerii artişti şi se vor întâlni cu ei sunt: regizorul Dumitriana Condurache, lect.univ.dr., Universitatea de Arte „George Enescu”Iaşi, Facultatea de Teatru, artistul vizual Anca Boeriu, lect.univ.dr. Uiversitatea Naţională de Arte Bucureşti, artistul vizual Dragoş Pătraşcu, prof.univ.dr. Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale şi Design şi Maria Morar, drd Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere.

În perioada 17 – 20 august are loc Colonia artiştilor.

Acasă şi la Biserica Evanghelică din Hundorf tinerii participanţi la rezidenţe se vor întâlni cu profesori – artişti consacraţi pentru ca împreună să „despice” sensul imaginilor şi al formelelor. Şi să găsească punctele de legătură.

Abia după aceea se vor prezenta, cu toţii, în evenimentul final, deschis pentru publicul din zonă, care are loc tot la Biserica Evanghelică. Expoziţii, happening, proiecţii, însoţite de prezentări şi discuţii cu publicul vor încheia periplul de Acasă din acest an.

Proiectul continuă, însă, cu editarea primului număr al Caietului Şcolii de vară

Proiectul este organizat de Asociaţia „Acasă la Hundorf” şi este susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Institutul Cultural Român.

Parteneri: Clubul Ilustratorilor Bucureşti şi Consistoriul Evanghelic din Sighişoara

 

Read Full Post »