S-a intâmplat rezidenţa lui Cătălin. Prima în seria de rezideţe şi ateliere.
Eram curioasă să văd cum e cu întâmplarea, ca să zic aşa. Cum iese şi cum se ţese.
Şi s-a întâmplat că a venit (pe jos, de la Dumbrăveni ! că aşa şi-a dorit), vreo două zile am stat acasă cu el , timp în care l-am dus cu mine pe la mătuşi, vecini, etc. I-am arătat rosturile casei, i-am arătat ce şi cum cu gospodăria şi ce trebuie să facă ca să se gospodărească singur; în rest, i-am dat pace să lucreze.
Venise să traducă.
Şi unde nu mi-a fost bucuria împlinită când într-o seară Cătălin mă întreabă brusc dacă lampa atârnată între cei doi stâlpi ai pridvorului luminează. Şi-a scos masa, cu covorul bunicii pe ea şi a aşezat-o fix în mijlocul pridvorului.
Şi-aşa, la lumina lămpii, seara şi la lumina soarelui, ziua – Cătălin stătea şi scria pe pridvor. L-a umplut de-a dreptul. Era de-acolo ! Parcă era dăltuit ! Toată casa trăia cu Cătălin stând în pridvor şi scriind ! Căci erau de-ai locului. Făceau corp comun. Se potriveau de minune !
Şi-aşa i-am şi lăsat. Ba mai muilt, Cătălin ne-a petrecut plecarea stând în portiţă !
N-am avut timp să ne întâlnim după ce s-a terminat rezideţa deoarece Cătălin a plecat imediat la Avignon. Însă au început să-mi vină semnale de acasă. „Cătălin a fost cu noi, pe hotar, la coasă! A şi scris ! Lasă-l să scrie ! Copil tare bun ! Să mai vie pe-aici !”
Îl aştept pe Cătălin să îmi povestească pe îndelete la întoarcere şi să îmi dea ce a scris/cules din Hudorf. Asta a apucat să îmi spună că a făcut.
Lasă un răspuns