Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2012

De ce ?

Tu ai veni acasă la Hundorf ?

De ce ?

Read Full Post »

Acasă, la Hundorf,  a fost un spaţiu de întâlnire şi de creaţie.
Aşa respiră locul.
Aşa a trăit.
Aşa se continuă tradiţia.
Acasă  la Hundorf e un spaţiu viu care se cere umplut

cu tinerii care vor să înveţe, să descopere, să se re-descopere, să creeze

cu artişti – scriitori, traducători, cercetători, artişti plastici,  restauratori

cu cei care vor să se apropie de lucrurile simple,  fără telefon mobil şi fără internet. Cu ţărani, cu multă natură şi mult verde, cu relaxare şi mult drag căci toate astea fac mintea să se elibereze şi să zboare. Pentru cei dornici să depăşească vuietul citadin şi civilizaţia  formalizată, să facă un pas spre altceva şi să ajute şi comuntatea rurală să fie mândră de ea însăşi.
Acasă la Hundorf e un loc al întâlnirilor.

Read Full Post »

La Incubator107

Acasă la Hundorf se prezintă la Incubator107 (mansarda din strada Traian nr. 107, Bucureşti).

Duminică, 5 februarie, dis de dimineaţă (în jurul orei 7.00) în cadrul Nocturnei;  şi

Duminică, 12 februarie, între 11.00 şi 14.00, la atelier.

Vă aşteptăm să povestim.

 

Read Full Post »

Istoria casei

Legenda spune că la Hundorf  Maria Tereza îşi dresa câinii de vânătoare,  pe atunci satul de iobagi fiind domeniu regal ce aparţinea de actualul Dumbrăveni,  Elisabethstadt (germ.) Ebesvalfa (mag.) Tot legenda spune că de pe dealul care acum se cheamă „La Cetate”  Maria Tereza şi-a cărat toată piatra neceară construirii castelului de la Dumbrăveni. S-a cărat făcându-se punte umană, dând piatra din mână-n mănă. La Cetate e doar un deal. Castelul e acum la Dumbrăveni. În paragină.
Poveştile familiei povestesc despre bunicul Zaharia, om aspru şi harnic, care strângea lumea acasă şi nu-i lăsa să plece până nu-i înveselea !
Iar poveştile copilăriei mele, cele reale, vorbesc despre părinţii mei şi lumea mea – cu rubedenii şi vecini, cu clăci, cu războaie de ţesut, cu adunări mari pe la sărbători, cu saşi şi români laolaltă, colindat coclaurile, poveşti şi multă muncă.
Cu creaţiile tatei care meşterea într-una prin şura şi şoprul lui.
Şi cu frumuseţile mamei care stătea nopţile lungi de iarnă la războiul de ţesut, cântând.

Construită cu bani făcuţi în America şi înregistrată în „cartea funduară” chezaro crăiască în anul 1880, casa a fost, atâţia ani, o gospodărie ţărănească mare şi fudulă. De aceea, casa bătrânească e casă solidă, cu ziduri groase şi fundaţie înaltă de piatră, acareturi largi şi făcute să dureze.
A strâns în ea, istorii şi lucruri ţărăneşti.
În urmă cu zece ani a încetat să mai fie o gospodărie ţărănească funcţională, iar în 2009 e salvată  de la degradare. Cu acoperişul refăcut tot cu ţigle solzi, cu toată structura de lemn, cea autentică, consolidată, cu  vechea “boacăză” ce  a devenit o boacaza mare, cu lemnul curbat incastrat, cu grinzi si cu mobila dela bunici, vechiul sopru a devenit o terasă acoperită, tot cu grinzi şi lemn curbat, cu “găbănaşul” cel mare pe post de vedetă de mobilier, dar si cu tot felul de alte lucruri pentru că pe terasă se stă din primăvară  până toamna târziu; vechiul grajd a devenit cameră cu bucătărie, baie şi cămară, pastrînd nişele vechi si grinzile, iar şura cea mare am lasat-o şura cea mare, căci în ea sunt adunate (ca şi prin poduri, încă) tot patrimoniul gospodăriei.
Încă, sunt nerestaurate –
tot instrumentarul tradiţional agricol: pluguri, grape, maşini de semănat, carul mare şi carul mic care, deşi sunt funcţionale – le-am dezmembrat, curăţat, ferchezuit şi le-am pus la vedere pentru mecanisme;
instrumentarul tradiţional de ţesut – războiul de ţesut cu tot ce trebuie: iţe, spete, sucala, furca de tors lână, roata, etc. funcţionale şi ele dar nepuse în valoare; zac în pod,
toată colecţia de ţesături venind de la străbunica, bunica şi mama – pânze de tot felul, covoare, – ţesute cu degetele sau cu suveica –  feţe de pernă, dar şi hainele de duminică: pieptare, cioareci, jachete, iii,

Read Full Post »